Arta nu este constienta de agitatia pe care o creeaza in jurul ei si nici nu da importanta schimbarilor comportamentale si emotionale pe care le provoaca in randul celor care o privesc, admira, cumpara sau creaza.
Arta pictorului roman Semproniu Iclozan reprezinta dorinta artistului de a-si exprima reactiile propriei personalitatii lumii in care traieste, picturile, fiindu-i propria filozofie.
Daca arta este libertate de exprimare nascuta din adanci dorinte de intelegere personala si spirituala, atunci arta se naste dintr-o necesitate a spiritului de a fi liber, caci o chemare care nu te lasa sa respiri, care te obsedeaza, care te chinuie trebuie eliberata, ca sa te elibereze. Cu fiecare tablou terminat artistul roman elibereaza noi idei filozofice, intrebari-raspunsuri la o personalitate profunda, progresiva.
In vizita la Semproniu Iclozan, il gasesti pe artist inconjurat de o calmitate aproape de invidiat. Timpul pare ca s-a oprit intr-un loc unde si-a gasit liniste, pace, solemnitate. Atelierul artistului este locul in care inspiratia vine in vizita cu placere si, cateodata, uita sa mai plece. „Nu exista inspiratie fara munca la sevalet“, dupa cum afirma pictorul. Este locul in care muzica lui Beethoven, Mozart, Tchaikovsky, Bach, Shubert, Vivaldi face demult parte din familie. Este locul de care isi aduci aminte cu placere, pentru ca are amprenta unui cer senin, la inceput de primavara.
Desi nu-i place sa le puna nume, pentru a nu le limita, tablourile semnate Iclozan sunt un jurnal zilnic cu insemnari, dorinte, idei, oameni, locuri, viziuni, conceptii, simtiri reprezentate prin culori, ancorate in timpuri continue, proiectate prin subconstient in constientul privitorului, care, prin tehnica artistica a tabloului de a iesi din rama, este cumva saltat si transpus in lumea metafizica din fata sa si, fara sa-si dea seama, se afla, dintr-o data, acolo. Acolo, in lumea din jurnalul in culori. Probabil, cuvintele lui Picasso ii fac dreptate, in acest sens, artistului roman: „daca poti sa-ti imaginezi exista.“
Cateodata un tablou iti aminteste despre un loc in care ai fost deja sau intr-un loc in care n-ai vrea sa fii vreodata. Dar, alta data, in fata unui tablou iti doresti sa fii acolo, in peisajul pe care il reda sau in lumea pe care o reprezinta. Picturile lui Semproniu Iclozan sunt locuri vazute doar in vise, sunt locuri in care vrei sa fii, vrei sa te refugiezi, vrei sa traiesti. Vrei sa fii in lumea Iclozan, pentru ca este o lume curata, o lume creatoare de energii pozitive. Este o lume mai buna. „Ce nu vedem e permanent, ce vedem e trecator“, considera pictorul.
Tablourile Iclozan, desi suprarealiste, nu creaza locuri care sa te inspaimante, de care sa vrei sa fugi, cum se intampla cu majoritatea picturilor din acest gen artistic. Dimpotriva, tablourile Iclozan creaza locuri calme, linistitoare, in totala armonie, la fel ca personalitatea artistului.
Semproniu Iclozan are o traire interioara vie, sensibila, inteleapta, a carei intensitate se resimte in reflexia interpretarii privitorului asupra ordinii interne a artei pictorului. Tablourile-metafizice ale pictorului transilvanean au pensula unsa in propriul suflet, a carui natura filozofica se compune din trairi spirituale intense si se descompune in proiectiile decodificate sau codificate ale acestora. „Un tablou trebuie sa-l simti si cu ochii inchisi, ca pe o prezenta spirituala“.
Prezenta artistului prin arta sa este cu mult mai profunda decat ochiul lasa sa se vada, iar cautarea este cu mult mai rasplatitoare decat efortul care a gasit-o. Asta pentru ca picturile artistului roman incep in inima si minte, fiind mai apoi exprimate prin maini si ochi.
Cu o prezenta artistica inceput cu mai bine de 40 de ani in urma, in care tablourile sale si-au gasit locul bine cuvenit in muzee de arta, expozitii, galerii, evenimente artistice sau colectii private, atat in Europa (inclusiv Romania), cat si in America si Asia, Semproniu Iclozan are acum o mare dorinta: sa-si vada pictura expusa intr-o retrospectiva in Romania natala.
Virginia Woolf, apreciat novelist si eseist englez, in al sau „Jurnal“ noteaza „singurele persoane oneste sunt artistii“, caracterizare la care subscriu si eu.