La mulți ani, România!

La fel cum ne pregătim de o aniversare în familie sau a unor dragi prieteni, aşa trebuie să ne pregătim pentru aniversarea propriului popor. Cu gânduri de bine, de sănătate, de prosperitate, cu flori şi cadouri, cu tort şi şampanie. Rămasă în istorie ca Unirea Mică, unirea din 24 ianurie 1859 este însă certificatul de naştere a României moderne.

La fel cum nu uităm datele de naştere ale părinților, fraților, prietenilor, tot aşa nu trebuie să uităm data noastră de naştere, a tuturor. Orinude ne-am afla în lume, oricât de departe sau de aproape de casă, de țară, a sărbători ziua românilor nu înseamna a sărbători doar numele de România, ci prin faptul că noi reprezentăm România, ne sărbătorim de noi înşine. 

Cu bune şi rele, cu realizări şi eşecuri trebuie să ne îmbrățişăm țara pentru care bunicii tăi şi ai mei au luptat să o formeze, să o apere. Datoria noastră civică este, să ne amintim cine suntem, să sărbătorim cine suntem, cu capul sus, ştiindu-ne slăbiciunili şi punctele forte, şi să ne implicăm în ceea ce putem deveni. 

Fără unirea lui Alexandru Ioan Cuza, formarea României Mari (prin întregirea Transilvaniei), ar fi fost o utopie. Principatele române ar fi fost o pradă uşoară pentru Imperiul Otoman şi cel Rusesc, pentru că ar fi luptat singure pentru propria-i libertate. Ar fi luptat singure deşi locuitorii lor erau din acelaşi neam, din acelaşi sânge, cu aceleaşi dorințe, cu aceleaşi idealuri. 

Ceea ce a realizat A.I.Cuza nu este doar un moment important în istoria poporului român, ci este momentul din istoria poporului român care a dat continuitate istoriei noastre naționale. Reformele din perioada domniei lui Cuza reprezintă începutul de drum al României moderne, drum continuat, cu succes, de Regele Carol I al României.

Reuniți în “monstruoasa coaliție”, oamenii politici ai vremii, liberali şi conservatori deopotrivă, au forțat abdicarea lui A.I.Cuza, devenit despotic şi autoritar, şi au creat un moment prielnic pentru desăvârşirea noastră ca stat național. “Monstruoasa coaliței” liberalo-conservatoare nu a fost atât de monstruoasă pe cât îi spune numele, ci salvatoare.

Deoarece Unirea nu era garantată decât pe perioda dominiei lui Cuza, coaliția a găsit soluția salvării naționale, prin soluția regală. Venirea Principelui Carol de Hohenzollern-Sigmaringen a însemnat o nouă etapă în istoria României. Etapa de construire a României.

Devenită Regat, România s-a transformat complet pe toate planurile: social, politic, economic, cultural, insituțional, de infrastructură. Acest progres i-a creat stabilitate, integritate, prosperitate, recunoaştere internațională şi independență față de Imperiul Otoman. Câştigătorul Războiul de Independență, Carol I s-a bătut pentru libertatea României, atât pe câmpul de luptă, fiind liderul armatei române, cât şi în cancelariile marilor puteri europene. 

Monarhia a salvat România, care risca să se dizolve după exilul lui A.I.Cuza. Tot monarhia a consacrat România, care avea una dintre cele mai avansate Constituții ale vremii (cea din 1866), avea una dintre cele mai puternice monedă natională (din aur fin, de 24 de karate), avea un ritm alert de dezvoltare, avea un popor liber, cu potențial. Dacă poporul nostru nu ar fi fost infectat cu cancerul comunismului, astăzi eram şi noi la nivelul Europei occidentale. 

Regele şi-a iubit poporul, pe care l-a adoptat cu tot ce a avut el bun, cu tot ceea ce avea el rău şi i-a creat prestigiu, i-a creat continuitate, i-a adus respect şi un trai decent. Regele şi-a făcut țara casa lui şi a avut grijă de ea aşa cum oricine are grijă de casa lui: o apară, o infrumusețează, o modernizează. 

Diferența dintre monarhie şi republică stă în diferența dintre a avea propria casa sau de-a o închiria.

Au trecut 149 de ani de când românii şi-au exprimat dorința de unitate naționlă, care ne mai sunt astăzi idealurile, aspirațiile, ce lăsăm copiilor noştrii ca moşternire, cum decidem pentru viitorul lor sau al noastru, o lăsăm pe alții să o facă pentru noi sau ne asumăm responsabilitatea civică? 

Ceea ce preocupă pe multă lume, în special zilele acestea, este răspunsul la întrebarea: rămâne unirea României cu Republica Moldova o utopie sau nu?

Când îți sărbătoreşti, de fapt, ziua: când te-ai născut sau când te-ai făcut mare? Noi sărbătorim ziua României când s-a făcut mare, nu când s-a născut. Spre exemplu, Statele Unite ale Americii sărbătoresc ziua de naştere pe 4 iulie, pentru că pe 4 iulie 1776 s-au format ca țară, şi nu pe 21 august, când, în 1959, Hawaii a făcut America mai mare sau pe 30 martie, când în 1867, Alaska a fost cumpărată de la ruşi.

E bine să ştii când te-ai născut, ca să ştii când te-ai făcut mare sau să ştii când te-ai întors pe dos.

Pianistul român Radu Lupu, în concert la Chicago

Pe data de 10 februarie 2008, Chicago Symphony Orchestra va fi găzda unui concert extraordinar, avându-l invitat pe unul dintre cei mai mari pianişti ai lumii, românul Radu Lupu. 

Aştept acest eveniment de aproape o jumătate de an şi simt o bucurie nespusă că a venit timpul să împărtăşesc cu voi entuziasmul meu.

Dacă, pentru a face cunoscut acest eveniment, trebuie să sun din surle şi trâmbițe sau să bat din tobe, aş face-o fără ezitare. Dacă, pentru a face cunoscut acest eveniment, trebuie să bat la uşa fiecărui român să-l anunț personal, aş face-o fără ezitare.

Canadienii îl au pe Glenn Goulda, care pe cât de bun pianist a fost, pianistul român Radu Lupu îl depăşeşte de departe. Ruşii îl au pe Vladimir Horowitz, care pe cât de apreciat a fost, pinistul român Radu Lupu îl întrece. Elvețienii se mândresc cu Alfred Denis Cortot, care pe cât de talentat a fost, pianistul român Radu Lupu îi depăşeşte performanțele. Printre cei mai buni pianişti contemporani, românul Radu Lupu îşi are locul bine meritat, fiind considerat “un geniu distins al pianului”, după cum afirmă The New Yorker. 

Dar Radu Lupu nu trebuie judecat, criticat sau apreciat prin cuvinte, ci prin simțiri. Spun asta pentru că muzica din degetele lui Lupu se naşte din simțiri, care sunt atât de puternice, încât ne sunt transmise, aproape fără voia noastră. 

Fără să ne dăm seama, îi simțim muzica prin propriile emoții, propriile trăiri. Pentru că pianistul Radu Lupu dă valoare sentimentală notelor muzicale, creând astfel Artă. O nouă Artă. 

Partiturile marilor compozitori clasici, cum ar fi cele ale lui Mozart, Beethoven, Shubert sau Brahms, sunt şi vor rămâne întotdeauna scrise, cunoscute, terminate. Dar pot părea impersonale. Radu Lupu crează unicitate celebrelor compoziții pentru fiecare ascultător în parte şi “îi dă ascultătorului posibilitatea să tragă cu urechea la ceva incredibil”. 

Dragi români, haideți ca printre nopți nedormite la job-uri obositoare, printre frustarări personale şi dorul de casă, țară, familie, printre bucuriile şi supărările noastre, printre dorințele noastre de o viață mai bună, mai uşoară să gasim timp şi pentru muzică. Dar nu orice fel de muzică, ci muzică de cea mai bună calitate. 

Haideți să găsim timp să-l ascultăm pe “unul dintre cei mai mari pianişti ai timpurilor noastre, performând cea mai bună muzică a tuturor timpurilor”. Dragi români, haideți să găsim timp şi pentru Frumos. Şi pentru Artă. Să găsim timp pentru Radu Lupu.

Chiar dacă, la început ne vom preface că înțelegem. Ne vom prefacem că putem distinge între Mozart şi Beethoven sau între Bach şi Shubert. Ne vom preface că distingem între Fa major şi Si minor. Dar, până la urmă, vom deveni ceea ce pretindem că suntem. Vom ştii ceea ce pretindem că ştim şi vom înțelege de ce o lume întreagă tremură la auzirea câtorva note la pian. Dar note atinse de pasiune, riguare, unicitate.

Dragi români, Radu Lupu este capabil să ne aducă la acea înțelegere, pentru că ceea ce cântă simte cu adevărat. Şi asta este contagios, se ia.

Şi astfel, entuziasmul meu “mercurian” este hrănit. 

Radu Lupu nu este doar un pianist de valoare, ci este un român pianist de valoare. Este mândria celorlați, dar mai ales a noastră.

Haideți să nu-l dăm şi pe el cum i-am dat pe mulți, mulți alții. Haideți să vă răsplătiți pretențiile , pentru că, vă garantez, veți fi hipnotizați. 

Vă aştept deci, pe 10 februarie 2008, la Chicago Symphony Orchestra, să ne ridicăm în picioare şi să-l aplaudăm, cerând un encore şi în acel moment să ne întoarcem în stânga şi în dreapta şi să spunem “e român, de-al nostru”. 

Şi în acel moment să simți mândrie, să simți fericire.

Va fi un privilegiu.

Oglinda lui 2007

La sfârşit de an, fiecare dintre noi priveşte în propria oglindă şi recunoaşte părți ale realității personale şi colective. În acest sens, putem grupa oamenii pe două categorii: cei care văd un sfărşit şi cei care văd un început. Mai bătrâni sau mai înțelepți? Arătăm cu degetul greşeli sau memorăm învățături? Frustrări pentru anul trecut sau planuri pentru anul viitor? Simți linişte sau noi griji? Poți să laşi anul să treacă fără să te treacă şi pe tine?

Pentru români, bilanțul evenimentelor din 2007 este prilej de bucurii, ca şi prilej de supărări. Este prilej de curaj, ca şi prilej de laşitate. Este prilej de laude, ca şi prilej de mustrări. Bilanțul ne arată succese, ca şi eşecuri. Oglinda anului 2007 ne arată pe jumătate frumoşi, pe jumătate hidoşi. Ne arată cu capul sus şi ne arată cu capul plecat.

Suntem un popor de contradicții, în orice parte a lumii ne aflăm. Suntem un popor de admirat, ca şi un popor de disprețuit.

Anul acesta, conform unui sondaj recent, cea mai admirată persoană din lume este profesorul de origine română Liviu Libreascu, care şi-a dat viața ca alții să trăiasă. Actul său de nemarginit curaj, dăruire şi eroism a salvat viața studenților lui şi a atins inimile unei lumi întregi.

Când ucigaşul din sângerosul masacru de la Universitatea Virginia Tech încerca să intre în clasa la care preda, profesorul român a blocat uşa cu trupul său, în timp ce studenții lui s-au salvat ieşind pe geam. 

Semnificația gestului profesorului “căruia nu i-a fost frică de moarte” se reflectă în viața pe care acesta a trăit-o ca supraviețuitor al Holocaustului, ca renumit şi admirat profesor şi om de ştiință, ca un erou în moarte ca şi în viață.

După 14 ani de aşteptare, România devine membru al Uniunii Europene, în ianuarie 2007. În sfârşit, facem şi noi parte din Europa în a cărei istorie existăm de mii de ani (Herodotus menționează de triburile dacice încă din 513 îHr.).

Plus că, în Peştera cu oase, lângă Anina, județul Caraş Severin, s-au descoperit rămăşițele celui mai vechi om modern din Europa. Ion din Anina, cum a fost numit, are o vechime de 40 de mii de ani. Cei mai vechi, dar totuşi cei mai noi.

Plus că, luptele principatelor române împotriva invaziei islamice turceşti au oprit, într-o anumită măsură, înaintarea musulmanilor înspre vestul Europei, care în acest an ne-a dat dreptul să intrăm. Aderarea în UE a venit cu o reformă în justiție (deşi Ion Iliescu tot nu a răspuns penal acuzațiilor de omor din timpul Revoluției şi a Mineriadei din 1990) o reformă în învățămât şi cu un program național de anticorupție.

“România conduce” aceasta a fost concluzia juriului de la Festivalul de Film de la Cannes, în care filmul lui Cristian Mungiu, 4 luni, 3 săptămâni şi 2 zile, a câştigat Palme d’Or, cel mai mare premiu. Din mai şi până în prezent, pelicula românească a adunat în palmares şi alte premii importante. Am putea spune că, filmul lui Cristian Mungiu, a câştigat cam tot ce se putea câştiga şi acum se apropie de premile Golden Globe, având şanse foarte mari de a fi nominalizat la premiile Oscar, la categoria Cel mai bun film străin.

Din octombrie, relațiile dintre Italia şi România s-au înrăutățit, când o crimă barbară a fost comisă în apropiere de Tor di Quinto, Roma, asupra italiencei Giovanna Reggiani. Presupusul criminal, românul de etnie roma Nicolae Romulus Mailat, nu a fost încă condamnat, dar se află în detenția poliției italiene. Tragicul eveniment a stârnit un val de proteste, atât în presa italiană, care prin articolele sale instiga la violență împotriva românilor, cât şi în rândul populației italiene care a recurs la acte de violență împotriva unor români nevinovați.

Ce să învățăm din această situație? Să ne ascundem după faptul că Romulus Mailat este de etnie roma şi putem spune “n-am fost noi” sau să admitem că este, în primul rand, român şi să ne asumăm responsabilitatea?

Acest act criminal nu reprezintă România, nu reprezintă cetățenii României, şi nu pentru că făptaşul este de etnie roma, ci pentru că făptaşul este un om rău. Acest act criminal nu s-a comis în numele nostru, ci este un act individual, comis de un cetățean comunitar împotriva altui cetățean comunitar. Şi asta e de condamnat. În acest sens, un exemplu de toleranță este atacul de la Universitatea Virginia Tech, al cărui criminal de origine coreană nu a fost identificat cu popor din care provenea, presa americană accentuând problemele lui phihologice, decât etnicitatea sa. 

Dar să nu uităm că milioane de români lucrează cinstit în Europa, milioane de români sunt respectați şi apreciați, harnici şi inovatori. 

Să ne amintim că datorită bunelor relații dintre băcăuani şi italieni, oraşul Torino s-a înfrățit cu oraşul Bacău, ajuntându-se reciproc. 

Să ne amintim de Adrian Mutu, care a arătat italienilor cine sunt românii. Atacantul Fiorentinei a ajuns, în acest an, să fie cel mai bun jucător din campionatul italian de fotbal, evoluând mai bine decât campionii mondiali, Genaro Gattuso sau Andreas Pirllo.

Să ne amintim că la Bruxelles, la Salonul Internațional Eureka, toate invențiile româneşti au fost premiate, dintre care 17 cu medalia de aur. 

Să ne amintim că şi în cadrul celui de-al 35-lea Salon Internațional al Invențiilor de la Geneva, inventatorii români au câştigat 50 de medalii, având succes la toate categoriile.

Să ne amintim că tratarea bolii Alzheimer sau a epilepsiei, precum şi crearea unor neuroproteze pentru oamenii paralizați, pot fi realizate acum cu ajutorul unei descoperiri făcute de doi cercetători clujeni. Studiul lui Raul Mureşan şi al Cristinei Savin, de la Centrul de Cercetări Cognitive şi Neuronale din Cluj, a fost publicat în prestigioasa revistă americană Journal of Neurophysiology.

Să ne amintim de cei cinci alpinişti români care au cucerit Vârful Matterhorn (4.468 de metri), din Elveția, despre care se spunea că este imposibil de cucerit. Echipa care a atins vârful a fost formată din salvamontiştii hunedoreni Sorin Sanda, Gheorghe Vizitiu, Sandu Borbinceane, Radu Dinu şi fostul alpinist de performanță Ecsi Krausz.

Să ne amintim că la numai 19 ani, românca Flavia Bujor a devenit extrem de cunoscută în lume, datorita romanului ei, Profeția pietrelor, pe care l-a scris la vârsta de 12 ani şi care a fost tradus în 32 de limbi. Înca de la lansare, romanul a devenit bestseller în toata Europa. Apoi, o editura din SUA a preluat drepturile de publicare şi a lansat romanul în toata lumea. Anul acesta a avut loc lansarea până şi în Vietnam, unde copiii s-au înghesuit să-l cumpere. 

În Ajunul Crăciunului uită de tine şi gândeşte-te care este cel mai bun lucru pe care poți să-l faci cuiva. Şi du-te şi fă-l. Din această cauză se fac schimburi de cadouri, ca oamenii să se gândească mai întâi la alții şi apoi la sine. 

Dacă ai avea spiritul Crăciunului în suflet în fiecare zi din an? Ai fi mai darnic? Ai fi mai bun? Ai întoarce şi celălalt obraz? Ți-ai iubi duşmanul ca pe tine însuți?

Etimologia Revoluției

A scrie despre revoluția din decembrie 1989 este o misiune dificilă, pentru că multe întrebări sunt încă fără răspuns. Revoluție sau lovitură de stat? Terorişti, şcenariu sau spontaneitate? Cum este posibil ca după aproape 20 de ani să nu ştim adevărul? 

Originea cuvântului “revoluție” provine din latinescul “revolutio”, care înseamnă “să întorci”.Dacă ne întoarcem 18 ani ajungem la revoluția noastră şi la nevoia ei de etimologie.

Când o fată de 9 ani este dezbracătă în fața întregii clase, pusă pe catedră si bătută de învățătoare pentru că tatăl ei a plecat în America, atunci este nevoie de revoluție. 

Când oameni din aceea şi familei, aceeaşi comunitatea, acela şi popor se urmăresc unii pe alții, ca să se trădeze, să se pârască, să- şi facă rău, atunci este nevoie de revoluție.

Când prietenii îți sunt de fapt duşmani, când vecinii îți sunt de fapt străini, când confidenții se întorc împotriva ta şi te asupresc, atunci ai nevoie de revoluție.

Când societatea a ajuns la un aşa stadiu de degradare umană, guvernată prin frică, teroare şi persecuție, atunci este nevoie de revoluție. 

Când tot mai mulți oamenii se adună la mormântul lui Ceauşescu, îl plâng şi îi aduc omagii, atunci ai nevoie de etimologia revoluției.

Când aproape o treime din populația României regretă regimul communist, regretă regimul ceausit, atunci este nevoie de etimologia revoluției.

Adevărul este că minciuna se ascunde în adevăr. Si dacă revoluția înseamnă să te întorci, adevărul tot mă întoarce. Imaginează-ți cea mai aspră oboseală pe care n-o poți odihni. Ori cea mai cruntă foame pe care n-o poți potoli. Ori cea mai uscată sete pe care nici o apă nu o poate potoli.

Când guvernul asupreşte poporul şi îi sufocă libertatea, după multă suferință, lumea se revoltă. Si românii s-au revoltat, au ieşit în stradă, s-au solidarizat, au protestat, au luptat, au fost loviți şi măcelăriți de tancuri, au fost împuşcați. Armata a tras în poporul pe care trebuia să-l apere. A fost cea mai sângerosă revoluție din Europa de Est. 

Dar, ca orice revoluție, vine cu schimbare, vine cu roade de care restul populației să se bucure, vine cu o viață mai bună, vine cu speranță. A noastă a fost o altfel de revoluție, una care s-a născut şi a murit odată cu cei care şi-au pierdut viața în ea. Aproape două decenii fără communism, dar totuşi cu. Comunism înlocuit cu neocomunism, cu banca a doua şi a treia din vechiul regim de dictatură. Comunism ales democratic cu mai mult de 70% din voturi, la primele alegeri de după Revoluție.

Nu medalii îi vor face pe cei aproximativ 1200 de victime ale revoluției şi mai mult de 3 mii de răniți să-şi găsească alinarea. Nu comemorări, jertfe de flori sau lumânări. Ci înțelegerea noastră în semnificația sacrificiului lor. De ce au luptat şi pentru ce au murit? Ca noi astazi să primim revoluția ca pe un cadou de Crăciun, împachetat frumos şi pus sub brad? Doar atât? Un a fost odată? La 18 ani de la revoluție avem nevoie de o nouă revoluție. A gândirii, a mentalității, a încrederii de sine, a adevărului. Le suntem datori lor. Le suntem datori copiilor nostrii.