Mugur Alexandru Simionov, un artist român sau numai un artist?


De multe ori, pentru a înțelege ceva trebuie să începi de la sfârşit. Ce înseamnă arta? Când sufletul îți cântă pace, când sufletul îți cântă dor, când sufletul tot caută. 
Cum prinzi lumina între drepte, curbe, cercuri şi umbre? Cum faci lumina dintre linii, curbe, cercuri şi umbre să prindă viață? Şi după ce a prins viață cum o faci să trăiască prin fiecare privitor, cu fiecare privitor? 
Acest lucru îl face Mugur Alexandru Simionov. 
Se pare că, artistul român a descoperit secretul, pentru că el a reuşit să capteze viața în forme impersonale. Tablourile lui emană viață. Sculpturile lui emană viață.
Un tablou este o amintire. A unei persoane, a unui loc, a unui anumit timp trecut sau viitor. Un tablou este o dorință, un vis, o faptă reală. Un tablou poate fi orice. Pentru că, pe lângă ce a vrut sa transmită artistul, este la fel de important ce sentimente îți trezeşte ție ca privitor, ceea ce artistul a pictat sau sculptat. Pentru că ceea ce găseşte în tine este arta în sine. 
Acesta este motivul pentru care multă lume nu este atrasă de artă, de pictură, de sculptură, pentru că ei caută motivul artistului şi uită să caute motivul personal. Şi nu înțeleg şi au dureri de cap şi spun că arta nu este pentru ei.
Viața este ca şi arta, personală. Chiar dacă ne identificăm cu viața altor persoane, experiența noastră este unică.
Unică este şi arta sculptorului şi pictorului român Mugur Alexandru Simionov. Cât se poate de moderne, câteodată cât se poate de dadaiste, lucrările lui Mugur Simionov sunt cât se poate de intrigante. Şi asta pentru că te lasă pe tine, privitorul, să descoperi sensul dintre linii, curbe, forme geometrice, piramide, drepte, lumini si umbre, iar câteodată şi culoare. 
Tablourile lui M. Simoinov radiază lumină, pe care o decoperi la prima vedere. Este o lumină vie, creatoare de viață, iar viața din lumina tablourilor îi crează unicitate. 
Cuvântul “atelier” îşi găseşte adevărata semnificație în camerele de lucru ale artistului. Chiar dacă, pentru cineva din afară, totul pare un conglomerat, un bazar, un haos, fiecare lucru îşi are rostul lui, locul lui, ordinea lui. În tot haosul găseşti ordine, disciplină, găseşti sute de ore de muncă obositoare, extenuantă. Pentru că ceea ce pare un tablou reuşit sau o sculptură reuşită este produsul a ore în şir de şlefuit, de finisat, de creat, de modelat, de desenat, de redesenat. Toate realizate cu precizia unui chirurg, cu migală. 
De la păpuşi atârnate de tavan în colivii de păsări până la măşti şi figurine de inspitație orientală. De la clape de pian la picioare de păpuşi. De la picioare de masă şi scaune la ceasuri mari rotunde. De la crucificşi la pantofi de damă. De la instrumente muzicale la cap de dragon. De la simbolurile părților umane, în special cele de femei, la buchete de flori turnate în bronz. De la sute de cărți în româneşte, engleză şi franceză la torsuri de femeie. De la fotografii personale la pozele cu familia casei regale româneşti la pozele lui Constantin Brâncuşi la portretele lui Mircea Eliade. De la “Istoria grecilor” la “Istoria banatului” la “Istoria României”. De la “Agonie şi Extaz” la “Dans les musees de province”. De la Marin Sorescu la Mihai Pacepa “Cartea neagră a securității”. De la “Miturile esențiale” la Napoleon la Armani. De la icoane şi cruci la Picasso, Matisse, Modigliani şi arta Bizantină. Şi lista poate continua ore în şir. De la colecții de pipe la simboluri africane la colecții de farfurii vechi la colecții de aparate de fotografiat la colecții de Buddha. Dar mă opresc aici, pentru că deja complexitatea artistului este evidentă. Toate aceste elemente îşi găsesc locul şi o semnificație aparte, nouă în lucrările artistului, mereu în căutare de idei, de noi semnificații.
Atelierul lui Mugur Simionov este casa lui este o enciclopedie a lumii. O călătorie cu popasuri în ceea ce reprezintă sufletul şi inspitația artistului, în care diversitatea energiilor coexistă în tablouri care îşi crează o viață a lor, în scultpuri cu viață proprie. Sute şi sute de lucrări. 
În camerele de lucru găseşti sute şi sute de lucrări ale artistului român. Le găseşti pe mese, sub mese, pe dulapuri, în dulapuri, în toate colțurile posibile, în toate sertarele ascunse, oriunde ai posibilitatea să aşezi ceva, oriunde ochiul caută. Le găseşti una peste cealaltă, atârnate, răzemate, înclinate, frumos aşezate. Le găseşti începute, în defăşurare, reluate, retuşate, terminate, înrămate, neînrămate. Pentru că Mugur Simionov este un perfecționist, un trasformator de idei în lucruri palpabile, un căutător. 
Aveți posibilitatea de-a vedea o mică parte din lucrările artistului la biserica “Sfânta Maria”, 4225 N Central. Dar, anul acesta, Mugur Alexandru Simionov ne promite o expoziție de anvergură la Oakton Community College, pe care o aşteptăm, de pe acum, cu plăcere şi interes.