La fel cum ne pregătim de o aniversare în familie sau a unor dragi prieteni, aşa trebuie să ne pregătim pentru aniversarea propriului popor. Cu gânduri de bine, de sănătate, de prosperitate, cu flori şi cadouri, cu tort şi şampanie. Rămasă în istorie ca Unirea Mică, unirea din 24 ianurie 1859 este însă certificatul de naştere a României moderne.
La fel cum nu uităm datele de naştere ale părinților, fraților, prietenilor, tot aşa nu trebuie să uităm data noastră de naştere, a tuturor. Orinude ne-am afla în lume, oricât de departe sau de aproape de casă, de țară, a sărbători ziua românilor nu înseamna a sărbători doar numele de România, ci prin faptul că noi reprezentăm România, ne sărbătorim de noi înşine.
Cu bune şi rele, cu realizări şi eşecuri trebuie să ne îmbrățişăm țara pentru care bunicii tăi şi ai mei au luptat să o formeze, să o apere. Datoria noastră civică este, să ne amintim cine suntem, să sărbătorim cine suntem, cu capul sus, ştiindu-ne slăbiciunili şi punctele forte, şi să ne implicăm în ceea ce putem deveni.
Fără unirea lui Alexandru Ioan Cuza, formarea României Mari (prin întregirea Transilvaniei), ar fi fost o utopie. Principatele române ar fi fost o pradă uşoară pentru Imperiul Otoman şi cel Rusesc, pentru că ar fi luptat singure pentru propria-i libertate. Ar fi luptat singure deşi locuitorii lor erau din acelaşi neam, din acelaşi sânge, cu aceleaşi dorințe, cu aceleaşi idealuri.
Ceea ce a realizat A.I.Cuza nu este doar un moment important în istoria poporului român, ci este momentul din istoria poporului român care a dat continuitate istoriei noastre naționale. Reformele din perioada domniei lui Cuza reprezintă începutul de drum al României moderne, drum continuat, cu succes, de Regele Carol I al României.
Reuniți în “monstruoasa coaliție”, oamenii politici ai vremii, liberali şi conservatori deopotrivă, au forțat abdicarea lui A.I.Cuza, devenit despotic şi autoritar, şi au creat un moment prielnic pentru desăvârşirea noastră ca stat național. “Monstruoasa coaliței” liberalo-conservatoare nu a fost atât de monstruoasă pe cât îi spune numele, ci salvatoare.
Deoarece Unirea nu era garantată decât pe perioda dominiei lui Cuza, coaliția a găsit soluția salvării naționale, prin soluția regală. Venirea Principelui Carol de Hohenzollern-Sigmaringen a însemnat o nouă etapă în istoria României. Etapa de construire a României.
Devenită Regat, România s-a transformat complet pe toate planurile: social, politic, economic, cultural, insituțional, de infrastructură. Acest progres i-a creat stabilitate, integritate, prosperitate, recunoaştere internațională şi independență față de Imperiul Otoman. Câştigătorul Războiul de Independență, Carol I s-a bătut pentru libertatea României, atât pe câmpul de luptă, fiind liderul armatei române, cât şi în cancelariile marilor puteri europene.
Monarhia a salvat România, care risca să se dizolve după exilul lui A.I.Cuza. Tot monarhia a consacrat România, care avea una dintre cele mai avansate Constituții ale vremii (cea din 1866), avea una dintre cele mai puternice monedă natională (din aur fin, de 24 de karate), avea un ritm alert de dezvoltare, avea un popor liber, cu potențial. Dacă poporul nostru nu ar fi fost infectat cu cancerul comunismului, astăzi eram şi noi la nivelul Europei occidentale.
Regele şi-a iubit poporul, pe care l-a adoptat cu tot ce a avut el bun, cu tot ceea ce avea el rău şi i-a creat prestigiu, i-a creat continuitate, i-a adus respect şi un trai decent. Regele şi-a făcut țara casa lui şi a avut grijă de ea aşa cum oricine are grijă de casa lui: o apară, o infrumusețează, o modernizează.
Diferența dintre monarhie şi republică stă în diferența dintre a avea propria casa sau de-a o închiria.
Au trecut 149 de ani de când românii şi-au exprimat dorința de unitate naționlă, care ne mai sunt astăzi idealurile, aspirațiile, ce lăsăm copiilor noştrii ca moşternire, cum decidem pentru viitorul lor sau al noastru, o lăsăm pe alții să o facă pentru noi sau ne asumăm responsabilitatea civică?
Ceea ce preocupă pe multă lume, în special zilele acestea, este răspunsul la întrebarea: rămâne unirea României cu Republica Moldova o utopie sau nu?
Când îți sărbătoreşti, de fapt, ziua: când te-ai născut sau când te-ai făcut mare? Noi sărbătorim ziua României când s-a făcut mare, nu când s-a născut. Spre exemplu, Statele Unite ale Americii sărbătoresc ziua de naştere pe 4 iulie, pentru că pe 4 iulie 1776 s-au format ca țară, şi nu pe 21 august, când, în 1959, Hawaii a făcut America mai mare sau pe 30 martie, când în 1867, Alaska a fost cumpărată de la ruşi.
E bine să ştii când te-ai născut, ca să ştii când te-ai făcut mare sau să ştii când te-ai întors pe dos.