Pe data de 10 februarie 2008, Chicago Symphony Orchestra va fi găzda unui concert extraordinar, avându-l invitat pe unul dintre cei mai mari pianişti ai lumii, românul Radu Lupu.
Aştept acest eveniment de aproape o jumătate de an şi simt o bucurie nespusă că a venit timpul să împărtăşesc cu voi entuziasmul meu.
Dacă, pentru a face cunoscut acest eveniment, trebuie să sun din surle şi trâmbițe sau să bat din tobe, aş face-o fără ezitare. Dacă, pentru a face cunoscut acest eveniment, trebuie să bat la uşa fiecărui român să-l anunț personal, aş face-o fără ezitare.
Canadienii îl au pe Glenn Goulda, care pe cât de bun pianist a fost, pianistul român Radu Lupu îl depăşeşte de departe. Ruşii îl au pe Vladimir Horowitz, care pe cât de apreciat a fost, pinistul român Radu Lupu îl întrece. Elvețienii se mândresc cu Alfred Denis Cortot, care pe cât de talentat a fost, pianistul român Radu Lupu îi depăşeşte performanțele. Printre cei mai buni pianişti contemporani, românul Radu Lupu îşi are locul bine meritat, fiind considerat “un geniu distins al pianului”, după cum afirmă The New Yorker.
Dar Radu Lupu nu trebuie judecat, criticat sau apreciat prin cuvinte, ci prin simțiri. Spun asta pentru că muzica din degetele lui Lupu se naşte din simțiri, care sunt atât de puternice, încât ne sunt transmise, aproape fără voia noastră.
Fără să ne dăm seama, îi simțim muzica prin propriile emoții, propriile trăiri. Pentru că pianistul Radu Lupu dă valoare sentimentală notelor muzicale, creând astfel Artă. O nouă Artă.
Partiturile marilor compozitori clasici, cum ar fi cele ale lui Mozart, Beethoven, Shubert sau Brahms, sunt şi vor rămâne întotdeauna scrise, cunoscute, terminate. Dar pot părea impersonale. Radu Lupu crează unicitate celebrelor compoziții pentru fiecare ascultător în parte şi “îi dă ascultătorului posibilitatea să tragă cu urechea la ceva incredibil”.
Dragi români, haideți ca printre nopți nedormite la job-uri obositoare, printre frustarări personale şi dorul de casă, țară, familie, printre bucuriile şi supărările noastre, printre dorințele noastre de o viață mai bună, mai uşoară să gasim timp şi pentru muzică. Dar nu orice fel de muzică, ci muzică de cea mai bună calitate.
Haideți să găsim timp să-l ascultăm pe “unul dintre cei mai mari pianişti ai timpurilor noastre, performând cea mai bună muzică a tuturor timpurilor”. Dragi români, haideți să găsim timp şi pentru Frumos. Şi pentru Artă. Să găsim timp pentru Radu Lupu.
Chiar dacă, la început ne vom preface că înțelegem. Ne vom prefacem că putem distinge între Mozart şi Beethoven sau între Bach şi Shubert. Ne vom preface că distingem între Fa major şi Si minor. Dar, până la urmă, vom deveni ceea ce pretindem că suntem. Vom ştii ceea ce pretindem că ştim şi vom înțelege de ce o lume întreagă tremură la auzirea câtorva note la pian. Dar note atinse de pasiune, riguare, unicitate.
Dragi români, Radu Lupu este capabil să ne aducă la acea înțelegere, pentru că ceea ce cântă simte cu adevărat. Şi asta este contagios, se ia.
Şi astfel, entuziasmul meu “mercurian” este hrănit.
Radu Lupu nu este doar un pianist de valoare, ci este un român pianist de valoare. Este mândria celorlați, dar mai ales a noastră.
Haideți să nu-l dăm şi pe el cum i-am dat pe mulți, mulți alții. Haideți să vă răsplătiți pretențiile , pentru că, vă garantez, veți fi hipnotizați.
Vă aştept deci, pe 10 februarie 2008, la Chicago Symphony Orchestra, să ne ridicăm în picioare şi să-l aplaudăm, cerând un encore şi în acel moment să ne întoarcem în stânga şi în dreapta şi să spunem “e român, de-al nostru”.
Şi în acel moment să simți mândrie, să simți fericire.
Va fi un privilegiu.