Menţionează oricărui cunoscător de artă din lume de numele lui Dimitri Chiparuş şi va ştii imediat despre cine este vorba, care sunt lucrările sale şi rolul lui în evoluţia artei decorative. Menţioneză oricărui cunoscător de artă din lume că deţi una dintre statuetele lui Chiparuş şi va deveni foarte sceptic. Asta pentru că a avea un Chiparuş adevărat este echivalentul cu a avea un Picasso adevărat.
Ceea ce nu se ştie, însă, este faptul că Dimitrie Chiparuş a fost un artist moldovean originar din Dorohoi, judeţul Botoşani. Lumea artistică mondială apreciază şi valorează sculpturile chiparuşiene, fără să dea prea multă importanţă originii româneşti a artistului. Asta pentru că cea mai mare parte a vieţii şi-a petrecut-o la Paris, unde s-a şi consacrat ca un sculptor de valoare.
Dumitru Haralamb Chiparuş (numele românesc al sculptorului) este însă aproape necuoscut românilor. Nu sunt scrise articole despre el, nu vorbeşte nimeni despre statuetele sale, care astazi au ajuns să valoreze şi un milion de dolari, nu dezbate nimeni importanţa lui în rândul marilor sculptori ai lumii.
Dimitri Chiparuş, considerat părintele sculpturii “art deco” a sculptat cu deosebit talent şi rabdare femeia avangardistă a anilor `20 şi `30: independentă, energetică, misterioasă şi arogantă, capturând esenţa unui Paris elegant şi seducător. Sculpturile lui Dimitri Chiparuş făcute din fildeş, marmură, bronz sau terra-cotta sunt în prezent foarte căutate de iubitorii de artă, atingându-şi adevărata valoare.
Dimitri H. Chiparuş s-a născut la 16 septembrie 1886 într-o familie de aristocraţi, din cea mai înaltă clasă socială, unde limba franceză se vorbea frecvent la masa de seară şi în camera de pictură. Dimitri Chiparuş a mai avut încă un frate, care a murit în circumstanţe misterioase şi despre care artistul a afirmat, mai târziu, că ar fi fost asasinat din motive politice. Foarte puţine informaţii sunt cunoscute însă despre viaţa din România a sculptorului, motiv pentru care personalitatea lui Chiparuş a fost întotdeauna înconjurat de o aură de mister.
La vârsta de 22 de ani pleacă în Italia pentru a studia sculptura, fără a se mai întoarce vreodată în România. Motivele acestui exil sau înstrăinări sunt însă total necunoscute. În anul 1912, atras de cultura mistică a Parisului, Dimitri Chiparuş părăseşte Italia pentru Franţă. Printre sculptorii aflaţi în acea perioadă la Paris, se număra şi sculptorul român Constantin Brâncuşi. În Paris, D. Chiparuş, la fel ca şi C. Brâncuşi, studiază la prestigioasa şcoală parisiană „Ecole des Beaux-Arts”, sub îndrumarea lui Antonin Mercier, care i-a fost profesor şi lui Brâncuşi.
Din anumite motive părăseşte şcoala de arte frumose, după anul 1916 analele şcolare ne mai amintind nimic de prolificul artist. Dimitri Chiparuş îşi făcuse deja un renume printre lumea artistică parisiană, fiind interesat să devină un scuptor comercial de succes, decât să lucreze după stilul academic impus de prestigioasa instituţie. Enorma popularitate de care sculptorul român s-a bucurat în timpul vieţii s-a datorat caracterului decorativ al pieselor sale, oamenii devenind interesaţi în a adăuga mai mult şarm şi comfort caselor lor. Statuetele „art deco” ale lui Chiparuş răspundeau tocmai acestei cererii pentru obiecte plăcute şi decorative. Pe lângă faimă, acest fapt i-a adus şi multă critică, lucrările sale nefiind considerate „serioase” tocmai pentru că se vindeau foarte bine.
În 1924 o întâlneşte pe Julienne Lullier, care îi va deveni mai târziu soţie şi cu care îşi va petrece tot restul vieţii. Dimitri Chiparuş moare la vârsta de 61 de ani, după o paralizie în urma unui atac de corp. După moartea artistului, statuile sale criselefantine (termen care descrie tehnica de combinare a fildeşului cu aur, bronz, lemn, lapis lazuli sau alte materiale) nu au mai fost la fel de căutate, fiind considerate chiar vulgare de generaţia de după cel de-al doilea război mondial.
Astăzi însă, sculpturile chiparuşiene şi-au atins adevărata valoare, motiv pentru care cunoscuta şi prestigioasa casă de licitaţie americană Sotheby's a scos la vânzare marţi, 17 aprilie, o colecţie de 12 statuete ale lui Dimiri Chiparuş, estimate la milioane de dolari.
„Art Deco” reprezintă un curent artistic născut în Franţa în perioada dintre cele două războaie mondiale, vizibil în multe domenii de activitate: de la arhitectură şi design, până la artele vizuale, modă, muzică, film, sculptură şi pictură. Parisul aniilor `20 este considerat locul de naştere al stilului avangardist în arte: cubism, fauvism, art nouveau şi art deco. Oraşul luminilor era un fel de paradis inspiraţional pentru foarte mulţi artişti, scriitori sau muzicieni, printre care pictorii Pablo Picasso, Paul Cezanne, Henri Matisse, Marc Chagall, scriitorul Ernest Hemingway, Constantin Brâncuşi, compozitorul Igor Stravinsky şi mulţi alţii.
Maestru al „artei deco”, stil pe care astăzi îl reprezintă aproape în unanimitate, Dimitri Chiparuş a devenit renumit pentru statuetele decorative care înfăţişeau dansatoare exotice şi balerine întâlnite la Balles Russes sau în saloanele parisiene. Prima reprezentare a baletului rusesc a avut loc în mai 1909 şi a avut un aşa succes încât a schimbat modul în care se privea baletul până în acel moment şi, mai mult decât atât, a pus bazele baletului pe care îl ştim noi astăzi. Combinând coregrafia, cu muzica, cu aranjările în scenă, cu jocul de lumini şi costumele dansatoarelor (Picasso fiind unul dintre creatori), Sergei Diaghilev, producătorul principal al Balles Russes, a ridicat baletul la un nivel de senzaţie, seducând publicul şi influenţând stilul de viaţă monden.
Orientalismul, curentul cultural bazat pe teme egiptene, era foarte la modă în Parisul anilor `20, fiind foarte vizibil în fashion (prin culori vivide şi exotice), balet, teatru (piesa „Scretele Sfinxului” a lui Maurice Rostand fiind foarte populară) sau în domeniul decoraţiunilor interioare. O parte din succesul Balles Russes a fost atribuit folosirii motivelor egiptene în constumele dansatoarelor şi în tema poveştii redată pe scenă. Multe dintre statuetele lui Chiparuş surpind tocmai exotismul şi misticismul acestei culturi antice, transformată în modernism pe toate planurile culturale.
Sculptorul încercă mereu să îşi surprindă modelul în mişcare în timpul dansului şi era atât de minuţios incât devenise celebru pentru mâinile statuetelor perfect realizate. De altfel, intr-o zi normală de lucru, Dimitri Chiparuş obişnuia să petreacă în studioul său între 12 şi 15 ore.
Pe lângă seducătoarele şi sofisticatele inspiraţii feminine, Dimitrie Chiparuş a avut şi altfel de modele, reprezentate de copiii veciniilor care deseori veneau în vizită în atelierul artistului de pe strada Barrault. Cunoscute sub numele de „seria copiilor” statuetele chiparuşiene surprind prin inocenţă, realism şi entuziasm. Iar, spre sfârşitul vieţii, animalele de la grădina zoologică Vincennes, i-au pozat ca modele.
La început, Chiparuş a încercat să-şi comercializeze singur statuetele, fără a avea însă prea mult succes. La sfatul unui prieten, artistul român nu a mai vândut piesele individual, ci a vândut drepturile de a le reproduce unui furnizor. O dată ce modelul de plastelină era terminat, furnizorul (în franceză „editeur de bronzes d`art”) era responsabil de toate etapele de creare ale statuetelor şi de vânzarea lor. Chiparuş examina minuţios fiecare statuie, ore în şir, ca să fie convins că fiecare detaliu este perfect redat. O mare parte din succesul lui Chiparuş se datorează acestor furnizori care au reuşit şă comercializeze sculpturile artistului publicului avid după obiecte „art deco”. Nu se ştie cu exactitate care este numărul statuetelor produse de furnizori, multe dintre documentele cu recorduri pierzându-se de-a lungul anilor.
Lumea artei din zilele noastre a produs o adevărată industrie din comercializarea sculturilor inspirate de talentatul român, un fals vânzându-se cu sume cuprinse între 5 mii şi 15 mii de dolari. Deşi proasta calitatea a pieselor produse astăzi comparativ cu cele produse de Dimitri Chiparuş este evidentă şi unui necunoscător, acest tip de afacere continuă să aducă profituri de milioane de dolari. O sculptură adevărată produsă de Chiparuş este, în primul rând, foarte greu de găsit şi în al doilea rând foarte scumpă, putând ajunge până la un milion de dolari.